PA a trimis în instanță dosarul penal în care Vladimir Andronachi este învinuit în frauda bancară

Procuratura Anticorupție (PA) a trimis în instanța de judecată dosarul penal în care ex-deputatul democrat, Vladimir Andronachi, este învinuit în frauda bancară, numită generic „Furtul miliardului”. Oamenii legii îi incriminează fostului deputat calitatea de organizator, instigator și autor în interesul unei organizații criminale, de fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, scrie Anticoruptie.md.

„Conform investigațiilor, în rezultatul faptelor imputate învinuiților, statul Republica Moldova a fost prejudiciat cu suma de peste 26 milioane lei, respectiv au fost spălați banii sustrași în sumă de peste 1 milion dolari şi aproximativ 800 000 euro în contul altor companii afiliate organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc, precum și companiilor din cadrul grupului criminal organizat condus de către Vladimir Andronachi, astfel creând condițiile necesare pentru stratificarea și integrarea a banilor sustrași în circuitul legal național și al altor țări”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupţie.

Vladimir Andronachi a fost reţinut la 2 noiembrie în Ucraina şi extrădat în aceeaşi zi poliţiştilor de frontieră moldoveni. Ex-deputatul moldovean a fost reţinut imediat cum a trecut din Polonia în Ucraina, fiind declarat indizerabil pe teritoriul ţării vecine.

Vladimir Andronachi a declarat anterior că a fost pus sub învinuire la comandă politică.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata