Ofițerii Direcției antidrog a INI sub conducerea procurorilor PCCOCS, au destructurat un grup infracțional cu activitate în Bălți, care ar fi pus în circulație droguri de peste 150.000 lei.
Urmare a perchezițiilor, oamenii legii au ridicat de la cei trei de acasă și din automobile droguri sintetice de tip PVP (denumite „sare”), canabis sintetic „spice”, peste 130.000 lei ce ar proveni din vânzarea drogurilor, precum și accesorii de vânzare a drogurilor – pliculețe autosigilante, cântare, cartele bancare, dar și telefoanele mobile cu care gestionau magazinul de pe internet, pe rețeaua Telegram. Totodată, de la liderul grupului infracțional și un complice au fost ridicate și două automobile, folosite la transportarea drogurilor, cu privire la care procurorii PCCOCS urmează să solicite aplicarea sechestrului, pentru eventuala confiscare în folosul statului.
Schema a început să funcționeze din 2023 și a fost pusă la cale de un bărbat cu vârsta de 43 de ani, care era liderul grupului infracțional, dar care oficial oferea consultații juridice în cadrul unei organizații neguvernamentale din Chișinău. Pentru ca să asigure succesul afacerii ilegale, acesta aducea drogurile din Chișinău, pe care apoi cei doi complici le porționau în baza comenzilor clienților deserviți în magazinul de pe Telegram. Apoi, aceștia plasau drogurile în ascunzișurile din Bălți, iar clienții primeau locația de unde le preluau, după ce achitau, prin terminalele publice de plată.
Liderul a fost reținut chiar în momentul în care plasa drogurile în ascunzișurile destinate celor doi complici, pe care aceștia nu-l cunoșteau, pentru ulterioara vânzare clienților. Prin urmare, au fost reținuți și cei doi complici cu vârste de 26 și 32 de ani.
Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS, toți trei au fost plasați în arest preventiv, pentru 30 de zile, în scopul continuării obiective a investigațiilor, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.