Parlamentul de la Chișinău a numit, astăzi, trei membri în Consiliul Superior al Magistraturii din rândul non-judecătorilor. Este vorba despre Tatiana Ciaglic, Alexandru Postica și Ion Guzun.
Candidaturile au fost propuse Parlamentului după desfășurarea concursului pentru selectarea candidaților la funcția de membru al CSM. Concursul a fost desfășurat după ce toți cei trei candidați au promovat evaluarea efectuată de Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor.
„Ca rezultat al evaluării integrității candidaților, am primit opt decizii din partea comisiei, dintre care trei decizii au recomandat și au zis că evaluarea integrității a fost promovată cu succes. Respectiv, în cadrul Comisiei juridice am organizat interviurile pentru selectarea candidaților la funcția de membru CSM, care au acumulat un punctaj înalt în cadrul interviului”, a menționat Olesea Stamate, președinta Comisiei juridică, numiri și imunități.
Potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii este format din șase magistrați aleși prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor și de către șase non-judecători desemnați de către Parlament.
Adunarea Generală a Judecătorilor nu a reușit să aleagă deocamdată membrii CSM din rândul judecătorilor. Asta după ce la 17 martie, în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor, magistrații au decis întreruperea ședinței până pe 28 aprilie.
Ulterior, Președintele Maia Sandu a convocat în ședință Consiliul Suprem de Securitate. După ședința, șefa statului a declarat că CSM urmează să fie funcțional în 30 de zile, iar Parlamentul va numi membrii non-judecători, care au trecut pre-vettingul.