Partidul lui Ion Chicu s-a lansat în campania electorală. Fromațiunea promite „a 13-a pensie, salarii cu 70% mai mari și programul „Primul automobil”.
A 13-a pensie, salarii cu 70% mai mari și programul „Primul automobil”. Acestea sunt câteva promisiuni făcute de Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei al fostului premier, Ion Chicu.
Suntem partidul viitorului! Cu aceste cuvinte Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei s-a lansat astăzi în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
În cadrul unei conferințe de presă, fostul premier al țării, Ion Chicu susține că își asumă să scoată din criză Moldova dacă formațiunea pe care o conduce va ajunge în viitorul Parlament.
„Peste o lună trebuie să facem o alegere importantă. PDCM intră cu un mesaj onest și asumat: Țara este în dificultate, însă totul se poate schimba!”, a declarat Ion Chicu.
Cap de listă este fostul premier al țării, Ion Chicu, iar fostul ministru al Sănătății, Viorica Dumbrăveanu este pe locul doi în liste.
Lista este continuată de profesori, economiști, medici, juriști, angajați cu funcții de răspundere de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, de la Institutul Oncologic, Cancelaria de Stat, ASP, Franzeluța, Asociații medicale teritoriale, Administrația de Stat a Drumurilor, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor medicale, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească sau Compania MOLDASIG SA.