Partidul Socialiștilor a înregistrat în Parlament un proiect de lege cu privire la reducerea numărului de deputați

Partidul Socialiștilor a înregistrat în Parlament un proiect de lege cu privire la reducerea numărului de deputați de la 101 la 61. Declarația a fost făcută de deputatul PSRM, vicepreședintele Legislativului, Vlad Bătrîncea, la o emisiune de la Rlive. El a precizat că o eventuală diminuare a acestuia va aduce economii statului.

VLAD BĂTRÎNCEA, vicepreședintele Parlamentului: „Am înregistrat un proiect de lege constituțională ca numărul deputaților Parlamentului Republicii Moldova să fie redus de la 101 la 61 de deputați. Parlamentul astăzi poate să demonstreze toată deschiderea pentru a vota aceste modificări. Și cred că este de bun simț. Am avut 101 deputați când Republica Moldova avea aproape cinci milioane populație, Transnistria era sub control constituțional și așa mai departe. Astăzi nu este nevoie de 101 deputați și asta va aduce o economie.”

În același timp, Vlad Bătrîncea consideră că, în prezent, există premise ca o asemenea inițiativă să fie adoptată de legislativ.

VLAD BĂTRÎNCEA, vicepreședintele Parlamentului: „Având 46 de deputați din partea opoziției, având unii deputați din partea majorității parlamentare care pe timpuri susțineau această idee, eu cred că aceste subiect, astăzi, poate fi discutat pozitiv și putem ajunge la un numitor comun aici. Și să demonstrăm întregii societăți că suntem capabili să facem acest lucru.”

Amintim că, pe 24 februarie 2019, în Republica Moldova a fost organizat un referendum consultativ cu privire la reducerea numărului de deputați de la 101 la 61. Peste 73 la sută din participanți au votat în favoarea inițiativei.

Referendumul consultativ a fost validat, însă, într-un final, rezultatul nu a fost supus votului în Parlament.

 

 

Urmărește și