Perciun: Desfășurarea careului dedicat primului sunet de clopoțel în data de 1 septembrie va oferi copiilor o zi în plus la vacanță, iar profesorilor – la concediu
Desfășurarea careului dedicat primului sunet de clopoțel în data de 1 septembrie va oferi copiilor o zi în plus la vacanță, iar profesorilor – la concediu. Declarația a fost făcută de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei emisiuni de la postul public de radio. Potrivit lui, motivele care au stat la baza emiterii circularei privind începutul anului de studii pe 1 sau 2 septembrie, țin de petițiile părinților care adesea invocă vacanțe prea scurte, fragmentate în două-trei zile.
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „Ținând cont de faptul că noi oricum trebuie să avem 170 de zile de studii, am căutat soluții prin care să putem să asigurăm perioade integrale pentru copii. Este și recomandarea Ministerului Sănătății ca la fiecare opt săptămâni de studii să existe o pauză cât de cât consistentă și asta ar însemna o săptămână. A apărut această opțiune prin care ziua de 1 septembrie să poată fi valorificată în sensul desfășurării activităților, eliberând ulterior o zi suplimentară de vacanță.”
Potrivit lui Dan Perciun, organizarea careului dedicat primului sunet de clopoțel în data de 1 septembrie este o variantă foarte atractivă atât pentru copii și părinți, cât și pentru profesori.
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „Ziua de 1 septembrie este destul de atractivă din punctul de vedere că ea, de regulă, presupune un volum foarte mic de activități. Poartă un caracter festiv, se desfășoară o activitate pentru început de an. Ar fi presupus un efort minim. Ziua va fi plătită, iar profesorii vor beneficia de o zi de concediu suplimentar.”
Oficialul a mai recunoscut că circulara Ministerului Educației și Cercetării a stârnit discuții în societate, însă această oferă o anumită flexibilitate comunităților, care sunt în drept să decidă când vor organiza festivitatea dedicată începutului de an școlar.
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „Având în vedere că am avut diferite opinii în societate și e bine să existe diferite opinii, păreri, în special mesaje din partea cultelor religioase, am decis să mergem în întâmpinare și să oferim flexibilitate ca fiecare comunitate să poată decide în funcție de specific și școlile să stabilească când să facă activitatea de început de an, fie duminică, la orice oră vor ei și eu văd perfect organizat la orele 11:00, sau luni”
Potrivit circularei emise de Ministerul Educației și Cercetării, festivitatea dedicată începutului anului de studii 2024-2025 va putea fi organizată de către școli pe data de 1 sau 2 septembrie. Decizia urmează să fie adoptată de fiecare instituție în parte după consultarea opiniei comunității școlare.