Permisele de conducere emise de Republica Moldova și Franța vor fi recunoscute reciproc

Permisele de conducere emise de Republica Moldova și Franța vor fi recunoscute reciproc. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern. Astfel, cetățenii moldoveni nu vor mai trebui să susțină teste teoretice și practice pentru a avea dreptul de a conduce în Franța.

ADRIAN EFROS, ministrul Afacerilor Interne: „Aprobarea acordului va permite dreptul de a beneficia de preschimbarea reciprocă permisului de conducere, fără a fi necesar susținerea probei teoretice sau practice a titularului cu permis de conducere pentru vehicule cu mai puțin de 10 locuri. Astfel deținători de permise de conducere care corespund cerințelor menționate și intenționează să obțină un permis de conducere prin preschimbare a țării în care are domiciliu, fie Republica Moldova sau Franța, va beneficia de procedura simplificată și va economisi atât timp cât și resurse financiare.”

Republica Moldova are semnate deja șapte tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Turcia, Lituania, Italia, Albania, Spania, Grecia acum cu Franța, și o declarație comună de intenție cu Germania, privind transcrierea acestor documente.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata