Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Italia. Hotărârea de Guvern privind aprobarea Acordului bilateral de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere în scopul conversiunii a fost publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit autorităților, documentul va fi aplicat titularilor de permise de conducere care au reședință permanentă pe teritoriul unei dintre părți și va contribui la preschimbarea permiselor de conducere într-un mod rapid, simplificat și fără examene suplimentare.
Acesta va contribui la facilitarea mobilității cetățenilor Republicii Moldova și Republicii Italiene și la asigurarea unui cadru juridic clar și eficient pentru conversiunea permiselor de conducere.
Acordului bilateral privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere în scopul conversiunii a fost încheiat la Roma, pe 9 iulie curent.
Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Irlanda, Letonia, Spania, Marea Britanie, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.
