Peste 23 000 de cetățeni au părăsit Republica Moldova în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 46 672 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 23 430 traversări persoane.

Potrivit Poliției de Frontieră, cele mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 26 065 iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 20 607.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 25 031 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate – 13 950 treceri și alte 7 691 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:

PTF Leușeni – 9 069 traversări persoane;
PTF Aeroportul Chișinău – 7 691 traversări persoane;
PTF Sculeni – 6 879 traversări persoane;
PTF Otaci – 4 047 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 3 640 traversări persoane;

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 9 483 treceri, dintre care 4 786 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 322 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

La această oră, punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal, fiind înregistrate valori minime în trafic.

Excepție: din cauza unor defecțiuni tehnice la baza de date a autorității de frontieră a Ucrainei, PTF Lipcani-Podvirievca și PTF Medveja-Zelionaia lucrează după un regim special, fiind permisă trecerea frontierei doar cetățenilor ucraineni.

Totodată, de la ora 06:15 și-a sistat activitatea PTF Tudora, motivul ar fi defecțiuni tehnice.

În context, Poliția de Frontieră roagă călătorii să prezinte înțelegere la situația creată și să aleagă, din timp, alte puncte de trecere a frontierei din proximitate.

Urmărește și