Peste 37 la sută din transnistreni au votat „Da” la referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova
Alegătorii din regiunea transnistreană au votat „Da” la referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova în proporție de 37,44 la sută și „Nu”, în proporție de 62,56 la sută. Datele preliminare au fost prezentate de Comisia Electorală Centrală. În total, la referendum au participat 15.526 de alegători din stânga Nistrului.
Votul pozitiv la referendum al alegătorilor din regiunea transnistreană îl depășește semnificativ pe cel din regiunea autonomă găgăuză, unde s-au înregistrat cele mai multe voturi împotrivă, în comparație cu alte unități teritorial-administrative din R. Moldova. Datele preliminare de la Comisia Electorală Centrală arată că în regiune au votat 57.847 de persoane la referendum, dintre care 94,84 la sută au votat „Nu” și 5,16 la sută au votat „Da”.
De asemenea, proporția alegătorilor din stânga Nistrului care au votat DA la referendum este mai mare decât în municipiul Bălți (29,42%), decât în raioanele Fălești (33,49%), Drochia (32,72%), Rîșcani (32,11%), Briceni (28,63%), Ocnița (21,06%), Dondușeni (27,16%) sau Edineț (29,74%) și similară cu cea din raioanele Florești (37,6%) și Soroca (38,7%).
La alegerile prezidențiale au participat 16.014 alegători din stânga Nistrului. Cele mai multe voturi le-a primit Alexandr Stoianoglo – 35,41 la sută, urmat de Maia Sandu, cu 25,21 la sută din voturi. Pe locul al treilea se situează Irina Vlah, cu 15,7 la sută din voturi.
Pentru alegătorii din regiunea transnistreană au fost deschise 30 de secții de votare la alegerile prezidențiale din 20 octombrie și referendumul constituțional privind integrarea europeană.