Peste 4.900 de ucraineni au intrat în R. Moldova în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 46 078 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 26 613 traversări persoane.

Potrivit Poliției de Frontieră, cele mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 26 719, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 19 359.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 27 284 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 12 807 treceri și alte 5 987 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:

PTF Leușeni – 10 159 traversări persoane;
PTF Sculeni – 7 393 traversări persoane;
PTF Aeroportul Chișinău – 5 987 traversări persoane;
PTF Otaci – 3 561 traversări persoane;
PTF Cahul – 3 174 traversări persoane;

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 10 111 treceri, dintre care 4 902 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 173 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova, pentru 51 de persoane s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata