Peste 70 la sută dintre proprietarii terenurilor necesare pentru construcția Liniei Electrice Vulcănești-Chișinău au fost compensați de stat
Peste 70 la sută dintre proprietarii terenurilor necesare pentru construcția Liniei Electrice Vulcănești-Chișinău au fost compensați de stat. Potrivit reprezentanților Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii, procesul de expropriere s-a desfășurat în 34 de localități, acoperind aproape 5.500 de terenuri, dintre care aproximativ 900 sunt expropriate definitiv. La rândul lor, proprietarii terenurilor expropriate spun că au hotărât cu mare plăcere să sprijine acest proiect inițiat de autorități.
„Totuși, cred că așa proiect și așa infrastructură cu proiectul acesta pentru Moldova este un succes mare că n-o să mai fim șantajați de toți care pot să ne șantajeze că uite nu faceți cum vrem noi și o să rămâneți fără curent electric.”
„Eu sunt bucuros, pentru că se face ceva bun pentru țara noastră și să avem o siguranță. Nu trebuie să stăm, să umblăm cu candela sau cu lampa. Suntem civilizați, nu ca înainte. Cred că avem nevoie, pentru că sunt riscuri cu conflicte și putem să rămânem fără lumină, dar așa vom fi siguri că suntem asigurați cu energie electrică.”
„Proiectul acesta este securitatea energetică a țării. Noi trebuie să ne asigurăm nu numai că suntem în relații bune cu România de vecinătate și România ne ajută ca să avem o garanție de securitate energetică. Noi singuri trebuie să ne facem garanția aceasta de securitate energetică și este foarte bun proiectul.”
Potrivit directorului Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii, Ruslan Surugiu, întregul proces de expropriere este destul de complex și solicitant, întrucât presupune nu doar evaluarea terenurilor, calcularea despăgubirilor și procesarea dosarelor, dar și identificarea tuturor proprietarilor afectați.
RUSLAN SURUGIU, directorul UCIPE: „Procedura de compensare a terenurilor necesare pentru construcția liniei aeriene Vulcănești-Chișinău a ajuns în toate cele 34 de localități, iar nivelul de achitare a compensațiilor a depășit 70 de procente. Aici vreau să subliniez un moment important pentru acele persoane care încă nu au fost compensate. Motivul este simplu – sau sunt plecați peste hotare sau nu dispun de actele perfectate. Pentru toate acestea sau alte cazuri, proprietarii au dreptul să depună cererea pentru compensații timp de trei ani de zile de la momentul primirii propunerii de compensare – anul 2027 sau 2028, după caz.”
Conform estimărilor autorităților, linia electrică aeriană Vulcănești-Chișinău va deveni complet funcțională până la sfârșitul acestui an, va asigura interconectarea cu România și va contribui semnificativ la reducerea riscurilor energetice. Linia va avea capacitatea de 600 MW, însă, în anumite condiții, poate transporta până la 800-900 MW.
