Poliția oferă detalii despre bărbatul împușcat în sectorul Râșcani

Cu referire la omorul comis astăzi în sectorul Rîșcani al capitalei, Poliția examinează versiunea unei reglări de conturi între grupări sau lichidarea intenționată a acestuia pentru a împiedica unele declarații pe care le-ar fi putut face într-un dosar.

Bărbatul de 41 de ani care a fost ucis este de origine turcă și făcea parte dintr-o grupare criminală.

Acesta a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei.

Acesta nu a fost extrădat până acum, deoarece a depus cerere de azil. Acum doi ani i-a fost refuzată procedura de azil, dar până la moment nu există o decizie definitivă a instanței de judecată pe acest caz.

Mai mult, acesta a fost plasat în arest, cu ulterioara extrădare, dar a fost eliberat din arest în urma deciziei instanței de judecată.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata