Premierul desemnat Alexandru Munteanu își prezintă, rând pe rând, echipa guvernamentală pe care ar urma s-o conducă. Până la această oră, Alexandru Munteanu i-a prezentat pe potențialii miniștri Vladislav Cojuhari, Emil Ceban, Cristian Jardan, Valeriu Chiveri, Eugen Osmochescu și Andrian Gavriliță.
Vladislav Cojuhari – ministru al Justiției. Vladislav Cojuhari este singurul cu experiență ministerială dintre cei trei miniștri anunțați duminică de premierul desemnat.
Emil Ceban – ministru al Sănătății. Emil Ceban, în vârstă de 59 de ani, este rector, doctor habilitat în științe medicale, membru corespondent al Academiei de Științe și profesor universitar.
Cristian Jardan – ministru al Culturii. Cristian Jardan, născut în 1983, este jurnalist și manager media. A studiat la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. După absolvire, a lucrat în cadrul Centrului de Suport al Business-ului Ungheni.
Valeriu Chiveri – viceprim-ministru pentru Reintegrare. Valeriu Chiveri, în vârstă de 61 de ani, este diplomat de carieră. După aproape patru ani în fruntea Ambasadei Republicii Moldova la Kiev, a anunțat, săptămâna trecută, încheierea misiunii sale diplomatice, printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Eugen Osmochescu – ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Eugen Osmochescu este expert cu peste 25 de ani de experiență în elaborarea, implementarea și evaluarea strategiilor, politicilor și reformelor instituționale pentru creșterea competitivității economice.
Andrian Gavriliță – ministru al Finanțelor. A deținut mai multe funcții în cadrul Guvernului, iar în martie 2015 a fost numit șef al Cabinetului prim-ministrului Chiril Gaburici, funcție din care a fost eliberat în iunie același an.
Amintim că președinta Maia Sandu l-a desemnat pe economistul Alexandru Munteanu în calitate de candidat la funcția de premier. Decretul a fost semnat vineri, 24 octombrie, după consultările șefei statului cu fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate.
Candidatul desemnat la funcția de premier are la dispoziție 15 zile pentru a prezenta Parlamentului lista propusă a miniștrilor și programul de guvernare.
