„Prețul cel mai mic” nu va mai fi criteriu decisiv în achiziții publice. Propunerile Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
Autoritățile publice nu vor mai face achiziții doar după criteriul „prețul cel mai mic”. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării propune excluderea acestui criteriu economic unic de selectare a ofertei în cadrul achizițiilor publice.
În același timp se propune includerea obligației ca ”prețul” să fie utilizat doar în cumul cu încă cel puțin un criteriu (ex. calitate-preț) unde ”prețul” va avea o pondere maximă limitată. La fel, limitarea celui mai mic preț posibil ce poate fi oferit la achiziții de bunuri și servicii la cel mult 20% sub prețul mediu pe piață, informează Bizlaw.md.
Intervenția vine să abordeze problema abuzurilor și practicilor de concurență neloială în achizițiile publice, în special situațiile în care ofertanții obțin contracte datorită prețului anormal de scăzut.
De asemenea, se propune acordarea posibilității de efectuare a achizițiilor publice prin intermediul burselor de mărfuri în cazul achizițiilor de bunuri, doar în situațiile în care se îndeplinesc cerințele legale pentru a derula achiziții în baza negocierilor fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
Acest drept vine să soluționeze situațiile în care în licitațiile inițiale nu sunt înaintate oferte adecvate sau nicio ofertă nu este înaintată sau achizițiile necesită să fie efectuate în situații de maximă urgență ca urmare a unor evenimente excepționale.
În prezent legea stabilește într-un mod eronat și incert că astfel de achiziții pot fi efectuate prin ”bursă de materii prime”, ceea ce nu corespunde cu cadrul normativ național și nici cel european.