Prețurile benzinei și motorinei scad nesemnificativ, cu doar câțiva bani

Instabilitatea de pe piața petrolieră din Moldova rămâne în prim-plan. Mâine, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, costul benzinei și al motorinei standard va scădea, dar numai cu câțiva bănuți.

Potrivit ANRE, vineri, șoferii noștri vor achita pentru un litru de benzină cu cifra octanică A-95 – 26.71 lei, adică cu 2 bani mai puțin decât astăzi.

Motorina standard, pe 15 aprilie, va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 26.12 lei per litru, respectiv va fi cu numai 4 bani mai mic decât cel pe care l-a avut în ultimele 24 de ore.

În condițiile date, prețul maximal de comercializare al benzinei și motorinei de tip standard, care este stabilit direct de către ANRE în conformitate cu noua metodologie de calcul, rămâne ridicat față de debutul toamnei trecute, cu 6,66 lei per litru, în cazul benzinei A-95, și cu 9,89 lei per litru, în cazul motorinei standard.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata