Primul congres al Partidului Național Moldovenesc: Dragoș Galbur a fost ales în calitate de președinte

Partidul Național Moldovenesc (PNM) și-a desfășurat ieri, 29 ianuarie, congresul de constituire a formațiunii. La ședință au participat 110 delegați ai organizațiilor teritoriale recent create, care au susținut subiectele propuse în ordinea de zi, prin aprobarea Statutului, Programului Politic, simbolurilor partidului, comisiilor de partid, vicepreședinții și alte structuri necesare conform legii pentru buna funcționare a partidului.
Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, în calitate de președinte a fost ales Dragoș Galbur, iar Secretarul General a fost ales prin vot unanim, Dorin Cimil, ex-președinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Printre invitații de onoare ai Congresului de constituire a Partidului Național Moldovenesc, se mai menționează în comunicat, a fost Ion Mărgineanu, deputat în Primul Parlament și semnatarul Declarației de Independență a Republicii Moldova.
„PNM își continua activitățile de creare de noi organizații teritoriale și locale și se angajează în participarea la următoarele exerciții electorale, fiind deschis la colaborarea cu alte partide de centru-dreapta, cu viziuni asemănătoare pentru a găsi cele mai bune soluții de a atinge obiectivele statutare și ale Programului politic”, mai comunică formațiunea politică.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata