Primul lot cu lemn de foc din România a ajuns în Moldova

Întreprinderile pentru silvicultură, subordonate Agenției „Moldsilva”, vor transporta, începând de astăzi, lemn de foc din România, prin punctele vamale Stânca-Costești și Albița-Leușeni. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) a achiziționat un volum de 2.100 m.c. de masă lemnoasă din România. Este o primă tranșă de lemn achiziționat din România, iar la necesitate vor fi contractate și alte volume, scrie Moldpres.

Potrivit Ministerului Mediului, lemnul va ajunge la primăriile din țară și va fi distribuit pensionarilor de peste 70 ani, persoanelor cu dizabilități, familiilor care au persoane refugiate la întreținere și centrelor de plasament.

Executivul de la Chișinău a solicitat Guvernului de la București să contribuie la acoperirea deficitului de lemn din rezervele Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Anterior, și alte organizații internaționale au contribuit la asigurarea cu lemn de foc a familiilor vulnerabile din Cahul, Soroca și alte localități.

Prin dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale, s-a permis consumatorilor noncasnici procurarea a până la 200 de metri steri de lemn de foc, din specii moi și rășinoase, pentru uz propriu.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata