Procuratura Generală consideră că nu este necesară o nouă ridicare a imunității parlamentare a lui Ilan Șor, după ce acesta a fost ales din nou deputat
Procuratura Generală consideră că nu este necesară o nouă ridicare a imunității parlamentare a lui Ilan Șor, după ce acesta a fost ales din nou deputat.
„Cu referire la speța Ilan Șor reiterăm că în privința lui există cauze penale pendinte atât la etapa de urmărire penală, cât și la etapa judecării (care nu pot fi finalizate din motivul eschivării numitului).
În context, poziția Procuraturii este că, odată fiind obținută încuviințarea Parlamentului pentru toate activitățile procesual-penale specificate supra, nu este necesară adresarea repetată către Legislativ pentru obținerea unui nou consimțământ.
Totodată, reieșind din complexitatea și rezonanța acestui subiect, lipsa unui precedent judiciar, pentru a se evita interpretarea și aplicarea normelor legale în detrimentul bunei desfășurări a actului de justiție, precum și pentru a unifica practica pe viitor, Procuratura va interveni către noul Legislativ cu solicitarea de a interpreta Legea în acest sens și, în funcție de poziția Parlamentului, va decide asupra necesității intervenirii repetate cu solicitarea de ridicare a imunității de deputat”, se arată în comunicatul Procuraturii.