Valorile termice vor rămâne negative și joi, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care, totodată, mai precizează că, că soarele va prelua prioritatea pe cer. Astfel, în următoarele 24 de ore, norii groși care au stat deasupra Moldovei în ultimele zile se vor rări, iar soarele va străluci tot mai mult.
Izolat, vor for mai fi condiții de polei, ținând cont că pe arii restrânse s-ar putea să mai cadă câțiva fulgi de nea. Vântul va bate slab și moderat, cu posibile intensificări de până la 18 m/s.
În aceste condiții, maxima resimțită, la Nord, nu va depăși -5 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va urca până la -2 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de -1 grad.
Mult mai frig va fi însă noaptea, când minima va oscila între -12 și -8 grade Celsius.
În continuare, gerul își va scădea din intensitate, ceea ce înseamnă că, per general, valorile termice resimțite ar urma să se încălzească puțin. De asemenea, temporar și doar pe arii restrânse, vor mai cădea posibile precipitații sub formă de ploaie sau lapoviță. Vântul va bate moderat, potrivit datelor actualizate ale Serviciului Hidrometeorologic.