Reacția Platformei DA după suspendarea președintelui raionului Criuleni, cu votul consilierilor raionali ai PAS, PSRM și PCRM: „Alianțe toxice care compromit parcursul european”
Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr (PPPDA), a venit cu o reacție după ce reprezentantul platformei, Pavel Spînu, a fost suspendat la 02 septembrie, anul curent, din funcția de președinte al raionului Criuleni, cu votul consilieri din PAS, PSRM și PCRM.
Potrivit unui comunicat emis presei, formațiunea politică constată degradrea rapoartelor de colegialitate cu foștii parteneri de Bloc ”ACUM” la nivelul administrațiilor locale și raionale.
„Pe parcursul ultimilor doi ani Pavel Spînu, a gestionat eficient problemele raionului, a reușit împreună cu administrația publică locală să acționeze profesionist în perioada de criză pandemică astfel încât instituțiile de învățământ și cele medico-sanitare să lucreze în regim normal și fără focare de infecție. Datorită profesionalismului d-lui au fost atrase investiții, s-a reușit construcția celui mai mare parc fotovoltaic din Moldova și reconstrucția unui segment de drum de 27 km care era indispensabil pentru locuitorii raionului Criuleni și care face conexiune cu drumul internațional Chișinău – Bălți”, se menționează în comunicat.
De asemenea, Platforma DA subliniază că alianțele consilierilor PAS cu PSRM și Șor împotriva Platformei DA, ar contribui la compromiterea ireversebilă a valorilor proeuropene și ar fi inoportune, lipsite de sens și nocive pentru parcursul european al țării.
„În ultima perioadă, cu voturile consilierilor raionali PAS și al unor partide de orientare prorusă au fost demiși vicepreședinții raionului Anenii Noi și Sângerei, precum și Președintele raionului Strășeni, toți trei fiind exponenți ai Platformei DA(…) Pentru noi este inexplicabil că contrar politicilor enunțate la nivel național împotriva partidelor de sorginte oligarhică și proruse, la nivel raional se fac alianțe cu aceste partide împotriva reprezentanților Platformei DA ceea ce deteriorează încrederea cetățenilor în reușita forțelor proeuropene la următoarele alegeri”, se mai arată în comunicatul PPPDA.
În context, Platforma DA menționează că demiterea președintelui de Criuleni ar putea fi explicată doar prin șirul de acțiuni demarate de PAS la nivel național, care ar avea drept scop distrugerea sau racolarea oricărui concurent de pe dreapta cu șanse de câștig la viitoarele algeri locale.
Totodată, formațiune atrage atenție asupra faptului că în absența președintelui de raion „care este unica persoană legala având calitatea de administrator de finanțe din raion, va fi imposibilă achitarea salariilor lucrătorilor din domeniul asistenței sociale, din instituțiile de învățământ și a altor categorii de salariați inclusiv și personalului din aparatul președintelui raionului”.
La final, Platforma DA a venit cu îndemnul către cei din PAS să se pătrundă de gravitatea situației și să renunțe la alianțele conjuncturale.
„Solicităm în regim de urgență să fie anulată suspendarea președintelui raionului Criuleni, astfel încât să nu se agraveze criza în raion, să fie continuate proiectele de dezvoltare, să fie pregătite instituțiile de învățământ și spitalicești de perioada rece a anului, iar funcționarii să își poată primi la timp salariile”, se arată pe final de comunicat.
Amintim că, la începutul lunii septembrie, Pavel Spînu a fost demis din funcţia de preşedinte al raionului Criuleni cu majoritatea de voturi ale consilierilor raionali. Astfel, raionul Criuleni a rămas fără conducere, după ce primăvara trecută au fost demişi vicepreşedenţii raionului, iar alţii nu au fost numiţi de către consiliu.
La finele lunii martie au fost demişi vicepreşedinţii raionului Criuleni, Roman Onica şi Oleg Ogor. Pentru demiterea celor doi au votat majoritatea consilierilor raionali, doar trei s-au abţiinut. Într-o notă informativă a Consiliului raional Criuleni se arată că la baza demiterii celor doi au stat actele de constatare ale Autorităţii Naţionale de Integritate privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor. Totodată, cei doi ar fi făcut abuz de funcţie în interese personale.