Recean: 38 de infractori străini se află în prezent pe teritoriul Republicii Moldova

38 de infractori străini se află în prezent pe teritoriul Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de prim-ministrul, Dorin Recean, în cadrul unei ședințe cu ministrul Justiției, ministrul Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției, la care a fost invitat și Serviciul de Informații și Securitate, Procuratura Generală și Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit lui, străinii sunt căutați pentru fraude bancare, evaziuni fiscale și, în câteva cazuri, infracțiuni cu violență. 

„Am constatat că anumiți cetățeni străini, solicitanți de azil, care se află în căutare internațională, utilizează o schemă de corupție și profită de breșele din sistem pentru a rămâne în libertate pe teritoriul Republicii Moldova. Solicitarea de azil de către un cetățean străin nu permite reținerea acestuia sau interdicția de a intra în țară, iar tergiversarea dosarelor ani la rând permite aflarea în libertate a acestor persoane. Azi în Republica Moldova avem 38 de cetățeni străini, căutați pentru fraude bancare, evaziuni fiscale și, în câteva cazuri, infracțiuni cu violență, care profită de situația descrisă mai sus”, a anunțat Recean.

Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2023, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 24,0 mii infracțiuni, în scădere cu 10,4% comparativ cu anul 2022 și cu 24,3% comparativ cu anul 2019. Rata infracționalității, în anul 2023, a constituit 96 infracțiuni la 10 mii locuitori (la nivelul anului precedent), comparativ cu 120 infracțiuni în anul 2019.

 

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata