Recean, după ședința Platformei Anticorupție: „Corupția este o vulnerabilitate națională”

Corupția nu este o problemă doar a Centrului Național Anticorupție, a Procuraturii sau a altei instituții. Este o responsabilitate comună a tuturor instituțiilor statului și o vulnerabilitate națională care dăunează întregii societăți și chiar securității naționale. Mesajul a fost transmis de premierul Dorin Recean, după ședința Platformei Anticorupție, care a întrunit reprezentanți ai instituțiilor anticorupție, precum și ai Ministerului Justiției. În același timp, premierul a evidențiat necesitatea aplicării în practică a două priorități-cheie. Este vorba despre colaborarea mai strânsă și mai activă între instituții și asumarea din partea fiecărei autorități a rolului care îi revine.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „În discuția de astăzi cu reprezentanții instituțiilor anticorupție: PG, PA, PCCOCS, MAI, CNA, ARBI, SPCSB, SIS, ANI, precum și Ministerul Justiției am accentuat urgența cu care trebuie să punem în practică două priorități: colaborarea mai strânsă și mai activă între instituții și asumarea curajoasă din partea fiecăruia a rolului său. Corupția nu est o problemă doar pentru CNA sau Procuratură sau oricare altă instituție. Este o temă în responsabilitatea tuturor instituțiilor și o vulnerabilitate națională care dăunează întregii societăți și chiar securității naționale.”

Un alt aspect accentuat de premier vizează corupția electorală. Șeful Guvernului a atenționat că în contextul alegerilor parlamentare din toamnă ar putea exista din nou tentative de cumpărare masivă a voturilor, iar rolul instituțiilor statului este să oprească acest fenomen grav.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Am văzut, în alegeri, cum corupția electorală poate distruge suveranitatea unui stat.  Milioane de dolari alocate de Federația Rusă, prin intermediul grupării criminale Șor, ca să deturneze alegerile democratice. Peste 6.000 de cetățeni au fost deja sancționați contravențional pentru corupere electorală ,în cadrul alegerilor din toamna anului trecut. În total, în cauzele penale sunt investigați peste 140 de mii de cetățeni. Urmează alegerile parlamentare din toamnă unde, din nou, vor exista încercări ample de cumpărare de voturi, iar rolul instituțiilor statului este să oprească acest fenomen grav.”

În aceste condiții, premierul a subliniat că țara noastră este în fața unei alegeri importante și este nevoie de un efort comun pentru ca să devenim un stat membru al Uniunii Europene, cu bunăstare, pace și dreptate.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Avem de ales: ori pierdem această șansă istorică, indiferent ce motiv – frică, lene, cinism sau oboseală, ori reușim să acționăm împreună – instituții ale statului, polițiștii, judecători procurori pentru a deveni un stat al Uniunii Europene, unde este bunăstare, pace și dreptate.”

Platforma Anticorupție a fost constituită de Ministerul Justiției cu scopul de a eficientiza procesul de coordonare a politicilor în domeniu, implicării active a autorităților și a instituțiilor la soluționarea problemelor, dar și pentru a facilita comunicarea și cooperarea interinstituțională.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata