Republica Moldova are 383.000 de hectare acoperite cu păduri

Viețile a 1,6 miliarde de oameni din întreaga lume sunt direct legate de păduri. Totodată, acestea reprezintă și habitatul a aproape 80% din speciile de animale existente.

În prezent, aproximativ 31% din suprafața terestră este acoperită de păduri, care mențin o climă globală stabilă. Ce ține de suprafața împădurită a Moldovei, de Ziua Internațională a Pădurilor, marcată astăzi, Biroul Național de Statistică informează că, în 2021, nivelul de împădurire în țara noastră a fost de doar 11,6%, cu numai 0,5% mai mult decât cu zece ani în urmă.

Ținând cont de acest ritm lent de creștere a fondului forestier, Moldova mai are nevoie de circa 60 de ani ca să atingă nivelul mediu european, care este de 37,7%.

Problema principală în acest sens rămâne despădurirea, inclusiv cea în scopuri agricole.

Și în această primăvară, pe întreg teritoriul țării, autoritățile centrale și cele locale au lansat mai multe campanii de plantare a arborilor, în cadrul cărora au fost sădiți mii de puieți.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata