Republica Moldova va livra Republicii India un lot de probă de 100 de tone de mere, pentru obținerea autorizației de export
Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Republicii India în Republica Moldova, cu sediul la București, E.S. Rahul Shrivastava. Oficialii au discutat aspecte privind consolidarea agendei de cooperare economică moldo-indiană și fortificarea relațiilor diplomatice bilaterale.
În cadrul întrevederii, părțile au discutat posibilitatea de facilitare a exportului produselor agricole moldovenești, și în special a merelor și fructelor uscate, pe piața din India și includerea Republicii Moldova în Ordinul de carantină a plantelor. Pentru obținerea autorizației de export, Republica Moldova va livra, în luna curentă, Republicii India un lot de probă de 100 de tone de mere.
Prim-ministra a propus extinderea relațiilor investiționale dintre cele două state. În context, Natalia Gavrilița a amintit despre avantajele actuale oferite de Republica Moldova investitorilor, cum ar fi zonele economice libere, procedurile vamale simplificate, exportul fără taxe în UE. Ambasadorul Indiei a menționat intenția mai multor antreprenori din India de a face investiții în mai multe regiuni ale țării.
Totodată, părțile au trecut în revistă aspecte privind cooperarea bilaterală în domeniul social și educațional, fiind menționat că peste 800 de studenți din India își fac studiile în țara noastră, iar popularitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” printre studenții din India este în continuă creștere.
Oficialii au salutat vizita planificată la New Delhi a șefului diplomației moldovenești și au apreciat dinamica pozitivă a relațiilor diplomatice între cele două state, stabilite acum 30 de ani.