Retrogradarea din funcție a fost cea mai dură sancțiune aplicată anul trecut de Colegiul de disciplină și etică din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor. Potrivit Raportului de activitate, în anul 2022, Colegiul de disciplină și etică a examinat 27 de proceduri disciplinare, fiind adoptate şi pronunțate 26 hotărâri, scrie Bizlaw.md.
Potrivit sursei citate, în privința a 12 procurori Colegiul a dispus încetarea procedurii disciplinare, pe motiv că nu a fost constatată o abatere disciplinară. Totodată, în cazul a doi procurori Colegiul a dispus constatarea abaterii disciplinare și sistarea procedurii disciplinare, din cauza că procurorii și-au încetat raporturile de serviciu.
În același timp, în privința a 12 procurori s-a constatat abaterea disciplinară, fiind aplicate sancțiuni disciplinare, după cum urmează:
• avertisment – în privința a șapte procurori;
• mustrare – în privința a patru procurori;
• retrogradarea din funcție – în privința a unui procuror.
Din componența Colegiului au făcut parte:
• Vladislav Guțan;
• Victor Comerzan;
• Elena Cazacov;
• Alexandru Lozan;
• Octavian Lazarev;
• Oleg Televca;
• Pavel Turcan;
• Marcel Cimbir (calitatea de membru a fost încetată prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor în luna august).
Colegiul de Disciplină și Etică are sarcina de a preveni săvârșirea de către procurori a unor abateri disciplinare sau a unor încălcări de etică, prin stabilirea unor fapte și împrejurări ca fiind, sau nu, compatibile cu standardele de conduită ale acestora.