Salvatorii au primit o nouă donație de echipamente

Motopompe, stingătoare, furtunuri pentru stingerea incendiilor, dar și o autospecială, toate au ajuns astăzi în posesia salvatorilor de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Donația vine tocmai din Qatar și face parte dintr-un proiect mai amplu al celor două state, care-și propune să consolideze siguranța cetățenilor și să prevină riscurile.

„Această autospecială urmează să completeze servantul pompierilor și salvatorilor, precum și pentru tehnica oferită, care este atât de necesară misiunilor de intervenție și lichidare a consecințelor în situațiile de risc, dar și la salvarea vieților omenești”.

Lotul este compus din motopompe, stingătoare, furtunuri pentru stingerea incendiilor, foarfece hidraulice, echipament de protecție, dar și o autospecială de intervenție pentru situații excepționale. Valoarea proiectului este de 56.000 de dolari americani, iar echipamentul urmează să completeze baza tehnică materială a pompierilor și salvatorilor din subdiviziunile țării.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata