Sandu, despre transformarea CSS în organ executiv: „E nevoie de mai multe instrumente”

Președintele Republicii Moldova este responsabil pentru securitatea cetățenilor și are nevoie de instrumente clare pentru a-și exercita această obligație. Astfel a comentat șefa statului Maia Sandu, la o emisiune de la postul TV8, inițiativa legislativă care prevede transformarea Consiliului Suprem de Securitate dintr-un organ consultativ în unul executiv. Potrivit ei, simplele recomandări nu sunt suficiente pentru a garanta securitatea.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: Președintele are nevoie de anumite instrumente. Știți că în România și în alte țări europene, precum Spania, Grecia, deciziile Consiliului Național de Securitate au caracter obligatoriu. Și nu toate deciziile vor avea un astfel de caracter, dar cele care vizează securitatea și apărarea, care țin de responsabilitatea președintelui, mi se pare normal să fie obligatorii. Pentru că, dacă doar recomanzi și nu se întâmplă nimic, cum poți asigura securitatea?”

În același timp, Maia Sandu a subliniat că modificarea nu ar duce la o concentrare excesivă de putere în mâinile șefului statului.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: Unii spun că acum președintele va dobândi mai multă putere. În primul rând, am menționat deja că, pentru a exista o majoritate în Consiliul Suprem de Securitate, acolo sunt reprezentanți ai Parlamentului și ai Guvernului. Acolo oamenii votează. Dacă nu va fi majoritate, atunci președintele nu poate promova anumite decizii.”

Amintim că, săptămâna trecută, deputatul PAS Lilian Carp a elaborat un proiect de lege prin care Consiliul Suprem de Securitate ar putea căpăta atribuții extinse, devenind organ central de coordonare și decizie în domeniul securității naționale, cu competențe executive și de control.

Potrivit inițiativei legislative, deciziile CSS ar deveni obligatorii pentru autoritățile publice, iar nerespectarea acestora – sau obstrucționarea lor – ar urma să fie pedepsită penal.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata