Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că, săptămâna curentă reprezintă cea de-a 4-a săptămână consecutivă de scădere a prețurilor de comercializare cu amănuntul la benzină și motorină. În pofida așteptărilor pesimiste privind efectul embargoului UE, impus începând cu 5 februarie asupra procurărilor de combustibili produși din țiței rusesc, luna curentă a fost marcată de micșorarea cotațiilor Platts la produsele derivate din petrol.
Prin urmare, motorina standard înregistrează în ultimele patru săptămâni o ieftinire de 3,12 lei/litru de, iar benzina COR 95 o ieftinire de circa 1 leu/litru.
Pentru următoarele trei zile, 25.02.2023-27.02.2023, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:
24,72 lei/litru – pentru benzina COR 95 (- 03 bani);
22,11 lei/litru – pentru motorina standard (- 06 bani).
„ANRE continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism de stabilire a prețurilor este unul extrem de transparent și asigură corectitudine maximă atât în perioadele de creștere a cotațiilor cât și de descreștere ale acestora”, mai comunică ANRE.