Oamenii legii atenționează repetat cetățenii despre o schemă de estorcare de bani și înșelăciune a populației. Schema se referă la apeluri telefonice, prin care se încearcă obținerea resurselor financiare prin crearea unor istorii false precum că ruda persoanei apelate a produs un accident rutier în urma căruia a avut de suferit o persoană, iar pentru ca aceasta să scape de răspundere se solicită sume mari de bani.
Potrivit IGP, doar de la începutul acestui an au fost înregistrate 13 cazuri în capitală, unde victimele au transmis suma de bani cerută, iar alte două tentative au fost înregistrate în orașul Ceadîr-Lunga, însă persoanele au anunțat imediat poliția.
Cetățenii sunt îndemnați să analizeze și să verifice veridicitatea informațiilor pe care le primesc pentru a nu deveni victima infractorilor. Oamenii care s-au ciocnit cu asemenea situații sunt încurajați să raporteze imediat cazurile la poliție.