Reprezentanții sindicatelor vor insista în Parlament pe stabilirea unui salariu minim pe economie de 6 mii de lei, după ce Guvernul a aprobat un cuantum de 5 mii 500 de lei, care nu este suficient, în opinia sindicaliștilor. Vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Sergiu Sainciuc, a declarat pentru postul nostru de televiziune că reprezentanții sindicatelor pregătesc propuneri de modificare la proiectele de buget pentru a fi discutate în Parlament, care includ toate solicitările făcute la Guvern, înaintea adoptării pachetului bugetar pentru anul 2025.
Printre acestea se numără și majorarea valorii de referință până la valoarea minimului de existență – 3100 de lei, dar și majorarea salariilor bugetarilor cu 30 la sută.
Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM: „În momentul de față… De ce am solicitat 6000 de lei. Pentru că asta a fost cel mai real ce-am putut noi să solicităm, fiindcă, dacă e să vorbim, în opinia noastră, a sindicatelor, un salariu minim trebuie să asigure, în țara noastră, o pensie minima. Spre regret, acest lucru nu se întâmplă”.
Un alt argument este că salariul minim trebuie să acopere minimul de existență, care în prezent pentru un matur este de 3100, iar pentru un copil – 2960 de lei.
Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM: „În total, la o familie, doi adulți, doi copii, asta ar fi un venit minim de 6000 de lei, chiar și mai mult, net, nu brut. Dacă vorbim de brut, asta înseamnă că ar trebui înmulțit cu 21% – asta ar ajunge la aproape 7000 de lei”.
Totodată, Sergiu Sainciuc a făcut referire și la Directiva UE, potrivit căreia salariul minim trebuie să constituie în perspectivă 50 la sută din salariul mediu. Însă Republica Moldova este departe de a atinge acest nivel.
Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM: „Anul curent, noi avem 35%, puțin mai mult. Dacă la anul viitor va fi 5500 de lei, asta va fi deja 34%, adică vom merge în micșorarea coraportului. Dacă va fi 6000 de lei, asta ar crește la 37%. Dar tot e puțin. Dar noi înțelegem că, într-un an, e greu să faci acest salt, fiindcă este vorba despre cheltuielie publice, adică sectorul bugetar”.
Pachetul de legi bugetare urmează a fi aprobat de Parlament în ședințele următoare. Se estimează că acestea ar putea fi aprobate în lectură finală până la finele acestui an.