Sistemul termoelectric din Chișinău, eficientizat

Sistemul termoelectric din Chișinău va fi eficientizat. Și asta după ce Moldova a semnat cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare un acord de împrumut în valoare de 92 milioane de euro.

Proiectul prevede optimizarea procesului de generare a energiei termice și electrice, contribuind astfel, la îmbunătățirea productivității și securității aprovizionării cu energie electrică și termică a consumatorilor din capital.

Proiectul urmează a fi finalizat la finele anului 2025.

Între timp, legat de același subiect, „Moldovagaz” a început, în premieră, înmagazinarea gazelor naturale în Ucraina, prin intermediul tronsonuli transbalcanic.

Potrivit unui comunicat al „Moldovagaz”, zilnic se vor transporta până la trei milioane de metri cubi de gaze naturale pentru stocarea acestora în depozitele subterane, cu scopul să fie consumate în perioadă rece a anului.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata