Socialiștii au ieșit din nou la protest. Aceștia au cerut „libertate lui Dodon”

Membrii și simpatizanții PSRM continuă protestele, după reținerea de ieri, pentru 72 de ore, a fostului șef al statului, Igor Dodon, actual președinte de onoare al formațiunii.

Protestatarii au cerut „eliberarea lui Igor Dodon și încetarea dosarelor fabricate la comandă pe membrii PSRM”. Totodată, PSRM îndeamnă cetățenii să se unească „în lupta împotriva dictaturii și a încercării guvernanților de a vinde țara străinilor”.

(Vlad Batrâncea, secretar executiv al PSRM)

„Acest show ieftin, de ziua de naștere a Maiei Sandu, a fost un cadou politic. Este o crimă și este o demonstrație că Republica Moldova a devenit stat capturat, unde justiția deservește interesele și indicațiile politicienilor. Ce spun ei? Că Dodon a trădat țara”.

Cei din PSRM spun că Igor Dodon a fost reținut pentru că era prea vocal în ultima vreme, ceea ce, spun ei, i-a deranjat pe cei de la putere.

 (Nicolae Pascaru, deputat PSRM)

„Da, este o bătaie de joc împotriva instituției prezidențiale. Nimeni nu și-a bătut joc de niciun președinte așa cum o fac acum cu președintele Dodon. Dar de ce-și bat joc de Dodon? Pentru că Dodon, pe durata mandatului său, era în teritoriu, era alături de voi. Dodon a stat pe baricade toată soarta lui politică”.

Amintim că, în seara zilei de marți, Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore, fiind învinuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

 

În timpul perchezițiilor în casa lui Dodon, a fost depistată o sumă mare de bani, obiecte de lux și o recipisă pentru suma de 25 mii de euro. Perchezițiile au durat aproape 12 ore.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata