Șoferul care a lăsat-o pe Marcela Paladi fără picioare și-a aflat sentința. Cât va petrece după gratii
Gheorghe Begu, șoferul automobilului care se face vinovat de producerea accidentului de pe Viaduct, în urma căruia Marcela Paladi a rămas fără picioare și-a aflat sentința. Magistrații din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, l-au condamnat la 2 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip deschis, 1,5 ani suspendat condiționat pe un termen de probă de 3 ani.
De asemenea, instanța de judecată a dispus anularea dreptului de a conduce în privința lui Begu.
Anterior, procurorii au cerut 4 ani și 8 luni de închisoare, în penitenciar de tip deschis.
Amintim că, accidentul nefericit s-a produs în noaptea de 5 spre 6 februarie. Marcela Paladi coborâse din automobil după un incident și încerca să scoată triunghiul de semnalizare din portbagaj pentru a-i avertiza pe alți participanți la trafic, deoarece mașina în care se afla a fost lovită de alta, iar în acel timp a fost lovită de un alt automobil, iar în consecință a rămas fără picioare.