Sondaj: 57% dintre britanici consideră că Brexitul a fost o greșeală

Procentul britanicilor care sunt de părere că ieșirea țării lor din UE a fost o greșeală a atins un nivel record în această lună, relevă rezultatele unui sondaj YouGov, realizat pe un eșantion de peste 2000 de respondenți, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Astfel, 57% dintre britanici consideră că decizia de a ieşi din Uniunea Europeană în 2016 a fost una greşită, în timp ce 32% sunt de părere că a fost o măsură corectă.

Mai mult de jumătate (55%) dintre britanici au afirmat că în prezent ar vota pentru rămânerea Regatului Unit în cadrul UE, iar 31% s-ar pronunţa pentru ieşirea ţării din clubul european.

Premierul Rishi Sunak dădea asigurări în luna mai că Brexitul va aduce avantaje, amintind de TVA care ar duce la scăderea preţurilor produselor de igienă şi berii.

Acelaşi sondaj arată că 63% din britanici consideră acum Brexitul un eşec, iar 12% un succes.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata