SONDAJ/ Doar 15% din moldoveni consideră că Veronica Dragalin trebuie să rămână în funcție. Ex-ministru al Justiției: Și-a pierdut legitimitatea și credibilitatea
După scandalul privind scurgerile de informații din chat-ul de Telegram al ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, privind modul în care s-a organizat alegerea șefei Procuraturii Anticorupție, legitimitatea și integritatea acesteia este pusă la îndoială. Cel puțin fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, s-a întrebat retoric în cadrul emisiunii Morari.live, dacă se mai poate de vorbit despre legitimitatea doamnei Dragalin.
„Câtă încredere are populația Republicii Moldova, eventual bănuiții învinuiți, într-o persoană asupra căreia planează suspiciuni că a fost numită prin manipulare? De la ea (n.r.: Veronica Dragalin) aștept un singur lucru, să vină cu un răspuns clar – Oameni buni, nu am cunoscut, nu știu, haideți să analizăm situația. Dacă voi puteți să mă înțelegeți și-mi dați șansa, eu rămân. Dacă voi nu mă înțelegeți, fiindcă ea este și comunicatorul Procuraturii Anticorupție, dacă voi considerați că eu trebuie să plec, eu mă consult cu voi, chiar prin intermediul unor emisiuni televizate.”, a declarat fostul ministru al Justiției.
Nagacevschi a mai explicat că partea juridică din scandalul scurgerilor de informații, reprezintă un al doilea element. Acesta a adus în discuție exemplul Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo, în cazul căruia instanțele au decis că a fost ales corect și nu poate fi eliberat din funcție, iar din punct de vedere al legitimității probleme nu existau, deoarece dânsul se bucura de încrederea și susținerea populației.
„Pe partea legală se vor expune instanțele de judecată, peste un an, peste doi, dar pe mine mă interesează credibilitatea doamnei Dragalin în raport cu dosarele pe care le examinează. Și ea nu examinează dosare simple. Ea a declarat că se va ocupa de corupția mare. Eu până când nu văd luptă cu corupția mare. Eu văd atacuri la două partide și tentative de a justifica orice eșec al guvernării prin show-uri de prost gust cu percheziții de doi bani din partea procuraturii.”, a punctat Nagacevschi.
Ex-ministrul Nagacevschi a atras atenția că informațiile de interes public nu pot exista într-un chat privat, iar la un moment dat, Veronica Dragalin va trebui să explice inclusiv acest lucru.
Fiind întrebați de cum cred că ar trebui să se procedeze mai departe după scandalul scurgerilor de informații, 25,2% din respondenți au declarat că șefa Procuraturii Anticorupție trebuie să-și prezinte demisia. Alte 21% susțin că ar trebui să fie organizat un nou concurs pentru această funcție, în timp ce 30,3% cer o anchetă asupra modului în care s-a desfășurat concursul. Doar 15,1% au fost de părerea că Veronica Dragalin ar trebui să rămână în funcție, în timp ce 8,4% n-au răspuns sau n-au știut cum să răspundă.
Amintim că respondenții sunt 120 de cetățeni ai țării, din peste 50 de localități, ce sunt conectați la un panel și în direct, în timpul emisiunii, răspund la întrebări de tip sondaj. Numărul și diversitatea paneliștilor reproduc tabloul socio-demografic al Republicii Moldova, după cum garantează compania IMAS, cea care și culege respectivele date.