Ucraina va primi un nou pachet de asistenţă militară din partea SUA în valoare de 250 de milioane de dolari.
Pachetul include echipament militar suplimentar de deminare, rachete pentru apărarea aeriană şi muniţie pentru artilerie, a precizat Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken într-o declaraţie, transmite Agerpres.
„Rusia a început acest război şi i-ar putea pune capăt oricând, retrăgându-şi forţele din Ucraina şi încetând atacurile brutale. Până când o va face, SUA şi aliaţii şi partenerii lor vor sta împreună alături de Ucraina, atât timp cât va fi nevoie”, a transmis Blinken într-o declaraţie scrisă.
În plus, Statele Unite vor trimite Ucrainei cantităţi mari de muniţie pentru diferite tipuri de arme, inclusiv muniţie pentru sistemul de rachete HIMARS, muniţie de artilerie de 155 şi 105 milimetri şi trei milioane de cartuşe de muniţie pentru arme de calibru mic.
De la începutul războiului din Ucraina, Statele Unite au alocat aproximativ 63 de miliarde de dolari pentru acest stat, inclusiv peste 43 de miliarde de dolari sub formă de asistenţă militară, potrivit EFE.