Tariful pentru gazele naturale ar putea să scadă începând cu luna ianuarie, 2026

Tariful pentru gazele naturale s-ar putea ieftini începând cu luna ianuarie, 2026. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la o emisiune de la Rlive. Potrivit acestuia, furnizorii de gaze naturale urmează să prezinte, în decembrie curent, calculele la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru a stabili care sunt devierile de prețuri ce urmează a fi incluse în tarif.

DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: „Prețurile sunt, totuși, indexate. Ne-am reajustat strategia de achiziționare a gazelor, pentru că, anterior, eram dependenți de o singură sursă. Energocom a făcut un exercițiu foarte bun, a diversificat achizițiile, dar prețurile sunt, totuși, sunt un pic indexate. Și, corespunzător, pe măsură ce se fac plățile către producătorii de gaze, către companiile care ne vând gazul, se produc aceste devieri. Și ele trebuie reajustate prin tarif. Cred că premise de ajustare a prețului la gaze se prevăd, dar o să se expună ANRE în momentul în care o să aibă deja cifrele – o să poată face calcule și se va expune. Dar, din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin la tarifele pentru gaze, o să fie o reajustare.”

Reamintim că tariful achitat de consumatori, începând cu 1 decembrie 2024,  este de 16 lei și 74 de bani per metru cub, cu TVA inclus.

Urmărește și