Transportarea pasagerilor dintre R. Moldova și România vor fi admise doar autocarele cu norma de poluare „Euro V sigur”
Începând cu 1 aprilie 2023, la efectuarea serviciilor regulate de persoane dintre Republica Moldova și România vor fi admise doar autobuze/autocare care îndeplinesc cel puțin norma de poluare „Euro V sigur”, transmite Moldpres. Potrivit Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), decizia a fost luată săptămâna trecută, în cadrul Comisiei Mixte moldo-române în domeniul transportului rutier internațional care a avut loc la București.
Astfel, părțile au decis anularea autorizațiilor moldovenești emise operatorilor de transport rutier cu termenul ce depășește 5 ani, în cazul serviciilor regulate la care autorizațiile românești au expirat și nu au fost reînnoite; ajustarea la prevederile Acordului bilateral interguvernamental a autorizațiilor moldovenești pentru serviciile de transport rutier de persoane în trafic internațional eliberate pe o perioadă de 8 ani. Partea română a reiterat că nu recunoaște pe teritoriul său valabilitatea autorizațiilor pentru transportul rutier de persoane prin servicii regulate eliberate pe o perioadă mai mare de 5 ani.
De asemenea, părţile au hotărât prelungirea moratoriului asupra autorizării noilor servicii regulate până la data de 1 aprilie 2023; eliminarea începând cu data de 1 aprilie 2023 a condiționărilor privind diferența minimă de 1 oră între plecările a două curse pe același traseu sau între stațiile altor trasee, care se intersectează pe parcursul derulării curselor, în cazul serviciilor regulate noi sau a celor care urmează a fi reautorizate; anularea serviciilor regulate care nu se derulează de ambele părți și retragerea autorizațiilor, dacă operatorii de transport rutier nu vor relua deservirea serviciilor respective în termen de 30 de zile de la data notificării de către autoritățile competente; începând cu 1 aprilie 2023, la efectuarea serviciilor regulate de persoane vor fi admise doar autobuze/autocare care îndeplinesc cel puțin norma de poluare „Euro V sigur”. Autorizația este valabilă doar împreună cu certificatul care atestă norma de poluare, eliberat de producător sau de un reprezentant autorizat al acestuia din Republica Moldova, România sau orice stat membru al UE.
În cadrul ședinței nominalizate, a fost pus în discuție și subiectul privind implementarea sistemului e-CMR pentru transporturile internaționale efectuate între Republica Moldova și România, în scopul digitalizării și simplificării activității profesionale a operatorilor de transport rutier și procedurilor logistice. Totodată, a fost discutată problema privind timpul mare de așteptare a unităților de transport în frontiera dintre Republica Moldova și România. În acest sens, s-a convenit resemnalarea problemei respective autorităților vamale ale statelor și fluidizarea traficului prin intermediul prioritizării acestuia pentru operatorii de transport rutier.