Transportatorii amenință cu proteste: „De câțiva ani în ramură nu se efectuează investiții”

Transportatorii auto ar putea ieși la proteste dacă autoritățile nu vor aproba metodologia elaborată anul trecut privind ajustarea tarifelor. Într-o scrisoare publică adresată premierului Dorin Recean, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto subliniază că, din cauza întârzierii aprobării metodologiei pentru tarifele de transport, multe rute au fost abandonate și un număr mare de localități a rămas fără servicii de transport regulat.

„De câțiva ani în ramură nu se efectuează investiții, unitățile de transport sunt exploatate până la epuizarea completă a posibilității de exploatare, după care rutele se închid, iar transportatorul abandonează activitatea.” , se menționează în scrisoarea APOTA.

Instalarea sistemelor e-gps, tahografelor și limitatoarelor de viteză reprezintă o altă problemă invocată de APOTA.

„O altă problemă sunt obligațiile legale prevăzute de CTR referitoare la instalarea sistemelor e-gps, tahografelor și limitatoarelor de viteză. Deși aceste obligații au fost învelite într-un ”ambalaj” european, conținutul acestora contravine legislației UE și chiar au potențialul de a încălca drepturile fundamentale.”, se mai menționează în scrisoare.

La rândul său, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că ministrul de resort, Vladimir Bolea, urmează să se întâlnească cu transportatorii, vineri, 14 martie, pentru a identifica cele mai bune soluții pentru un transport public modern, orientat spre nevoile oamenilor.

„Transportul public trebuie să evolueze în beneficiul cetățenilor, iar digitalizarea este un pas necesar pentru a asigura servicii mai eficiente, mai sigure și mai transparente. Suntem conștienți de provocările tranziției, dar este esențial ca toți actorii din domeniu să contribuie la modernizarea acestui sector.”, menționează autoritățile.

Noua metedologie trebuia să fie aplicată începând cu 1 iunie, 2024.

 

 

Urmărește și