Transportul public și drumuri reparate, prioritățile pentru suburbii. Ceban: „Vom investi în funcție de necesitățile și solicitările locuitorilor”

Transportul public spre și din Chișinău și drumuri de acces reparate. Acestea sunt domeniile în care locuitorii celor 18 suburbii ale municipiului Chișinău așteaptă cele mai multe investiții. Problemele din suburbii au fost sesizate de locuitori în cadrul unui sondaj realizat pe platforma suburbii.chisinau.md.

În cadrul studiului, aproximativ 25 de mii de persoane au fost consultate despre investițiile capitale pe care le va face Primăria Chișinău în acest an.

Pe lângă drumuri reabilitate și transport public, sondajul mai arată că oamenii vor investiții în construcția și extinderea rețelelor de apă și canalizare, în iluminatul stradal și în reparația instituțiilor de educație.

„În acest an am decis să structurăm acest chestionar separat pentru fiecare sat, comună și oraș care fac parte din cele 18 suburbii din municipiul Chișinău. Rezultatele au arătat că, în unele cazuri, există o diferență între necesitățile stringente ale locuitorilor din sate și cele ale locuitorilor din comuna reședință, situație care trebuie examinată inclusiv de administrațiile publice locale de nivelul I”, a declarat Ion Ceban.

Dintre localitățile-reședință, transport spre Chișinău este în topul priorităților în Băcioi, Bubuieci, Budești, Cruzești, Ciorescu, Codru, Cricova, Sângera, Durlești, Grătiești, Vadul lui Vodă și Vatra.

La rândul său, locuitorii din Tohatin, Colonița, Condrița și Stăuceni au declarat, în cadrul chestionarului, că își doresc, în primul rând, drumuri de acces reabilitate, iar localnicii din Trușeni și Ghidighici au menționat că, prioritar, vor apeducte și sistem modern de canalizare.

În context, edilul a precizat că, în ultimii trei ani, Primăria Capitalei a majorat investițiile în toate proiectele indicate de cetățeni, multe dintre care vor fi finanțate și în 2023.

„Am investit în schimbarea parcului de autobuze și troleibuze, în deschiderea rutelor noi. Practic, în fiecare suburbie am investit enorm în acești trei ani și continuăm să investim și în anul 2023 în modernizarea grădinițelor și școlilor și în zonele adiacente acestora. În localități unde cetățenii au indicat, în acest an, în primul rând, finanțare pentru proiectele de apeduct și canalizare, municipalitatea a investit deja în construcția rețelelor, urmează să fie efectuate procedurile de conectare a beneficiarilor. De exemplu, la Ghidighici, am alocat 5 milioane de lei pentru aceste proiecte, iar la Trușeni – 4 milioane de lei. Vom continua să depunem eforturi pentru modernizarea infrastructurii suburbiilor și vom investi în funcție de necesitățile și solicitările locuitorilor din tot municipiul”, a mai adăugat primarul general Ion Ceban.

Precizăm că, sondajul a fost realizat în perioada 15 decembrie 2022–14 ianuarie 2023 pe platforma suburbii.chisinau.md, acolo unde pot fi accesate și datele finale despre opiniile oamenilor din toate cele 34 de localități din componența municipiului.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata