Trei angajați ai Serviciului Vamal, reținuți de oamenii legii în cadrul unor dosare de corupere. Reacția instituției vizate
Șefa-interimară a Postului Vamal Chișinău, un șef din cadrul Biroului Vamal Chișinău, un inspector principal și un broker vamal au fost reținuți în această dimineață în cadrul unor cauze penale, pornite pe fapte de corupere. Conform Centrului Național Anticorupție (CNA), aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins și primit mijloace financiare de la agenți economici pentru a organiza diminuarea valorii pentru mărfurile introduse în Republica Moldova.
Potrivit actului de sesizare, din grupul de persoane, implicat în acte de corupere, fac parte atât funcționari ai Serviciului Vamal, cât și brokeri și agenți economici, iar sumele pretinse pentru acordarea diferitor facilități pentru unii agenți economici s-ar ridica până la 6 mii de euro.
În cadrul urmăririi penale și a măsurilor speciale de investigație, au fost constatate mai multe episoade în care valoarea mărfii introduse în vamă era diminuată cu până la 50 la sută, iar din taxele neachitate funcționarul vamal încasa un comision în mărime de 10-15%.
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat miercuri, 40 de percheziții care au vizat angajați vamali și agenți economici. În urma acestora, trei angajați ai SV și un broker vamal au fost reținuți pentru 72 de ore. În prezent, acțiunile pe caz sunt în desfășurare și au ca scop stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea întregului cerc de persoane implicate.
La rândul său, Serviciul Vamal comunică că a demarat o investigație internă și acordă întregul suport organelor competente în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere în conformitate cu normele legale.
„Promovarea integrității și combaterea corupției în rândurile funcționarilor vamali reprezintă o prioritate pentru Serviciul Vamal și este un element fundamental pentru o bună guvernare și o administrație vamală modernă și eficientă. În acest context, mesajul conducerii Serviciului Vamal este următorul: „dacă persoanele nu doresc să activeze cinstit, corect și onest în cadrul instituției, atunci să plece benevol, deoarece vor fi depuse eforturi suplimentare și va fi intensificată conlucrare cu instituțiile de resort, în scopul identificării și contracarării situațiilor de corupție din cadrul Serviciului Vamal”, a mai comunicat instituția.