Trei candidați la prezidențiale ar avea legătură cu grupul criminal condus de Șor, susține Viorel Cernăuțeanu
Poliția va furniza Comisiei Electorale Centrale probe despre cel puțin trei candidați la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vizați în schema desfășurată de oligarhul fugar Ilan Șor de corupere a electoratului. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei emisiuni de la TV8. El a precizat că ulterior CEC va lua o decizie în privința acestor persoane, care ar putea implica inclusiv scoaterea lor din cursa electorală.
(Viorel Cernăuțeanu, șeful IGP)
„Absolut toate aceste informații sunt livrate, ca acțiuni de constatare, către Comisia Electorală Centrală, inclusiv despre persoanele care sunt vizate în acest proces. Deja, Comisia Electorală Centrală, pe platforma sa de activitate, va decide care este forma de răspundere a acestui candidat – de a fi exclus, de a fi sancționat, de a da un răspuns organelor de drept la solicitarea sau informația care este furnizată”.
Aproximativ 130 de mii de persoane au fost implicate într-o rețea bine organizată de finanțare ilegală a partidelor politice și de corupere masivă a alegătorilor, coordonată de persoane afiliate organizației criminale conduse de Ilan Șor. Anunțul a fost făcut pe trei octombrie de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu și procurorul șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.
Potrivit lor, în acest sens au fost efectuate peste 25 de percheziții, iar pe conturile cetățenilor implicați, doar în septembrie, au fost transferați din Federația Rusă peste 15 milioane de dolari.
Potrivit poliției, rețeaua este structurată ierarhic și implică 130 de lideri teritoriali, peste 1.900 de președinți de sector, peste 50 de mii de activiști și peste 70 de mii simpatizanți.