Duminică, 30 octombrie 2022, se vor împlini 30 de ani fără artiştii-simbol ai Mișcării de renaştere naţională, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, viața cărora a fost curmată de un accident rutier. Artistul a decedat pe loc, fiind strivit de fiare, iar interpreta a murit în drum spre Spitalul de Urgență din București.
În acest sens, Primăria Municipiului Chișinău a lansat o invitație către toți cei care i-au cunoscut, prețuit și îndrăgit pe regretații artiști, în data de 30 octombrie, a.c., începând cu ora 10:00, în Scuarul Ion și Doina Aldea-Teodorovici, la monumentul „Recviemul Dragostei”, situat în Parcul „Valea Morilor”, scările de Granit, pentru a le aduce un omagiu.
Totodată, începând cu ora 12:00, la mormântul regretaților Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Cimitirul Central din str. Armenească, va fi oficiată o slujbă de pomenire.
În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, la ora 2:30, mașina în care se deplasau cântăreții spre Chișinău, s-a lovit de un copac, în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București.
Duetul Ion și Doina Aldea-Teodorovici s-a lansat la o seară de creație a regretatului poet Grigorie Vieru. Prin melodiile lor, au militat mereu pentru Unirea Basarabiei cu România. Ei sunt primii care, în 1989, au cântat despre Unire, despre Limba Română, despre Tricolor și despre Eminescu.