Ucraina confirmă începerea luna viitoare a unor discuții pentru pace în Arabia Saudită

Ucraina a confirmat luni că în Arabia Saudită vor începe în august convorbiri, cu intervenția reprezentanților internaționali, care, potrivit Kievului, vizează restabilirea unei „păci juste” în conformitate cu „formula ucraineană”, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

„Formula de pace a Ucrainei conține zece puncte fundamentale, care, pe lângă garantarea păcii pentru Ucraina, va crea mecanisme de contracarare a conflictelor viitoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului prezidențial, Andrii Iermak, potrivit portalului Ukrinform.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Volodimir Zelenski este convins că „trebuie să se plece de la planul de pace ucrainean”, adăugând că „încercăm să luăm în considerare opiniile și pozițiile care nu contrazic Carta ONU”.

Pentru Kiev, această formulă are în vedere retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său.

Cotidianul The Wall Street Journal (WSJ) a relatat sâmbătă că Arabia Saudită plănuiește să găzduiască la începutul lunii august discuții de pace privind Ucraina între Kiev, țările occidentale și puteri mondiale în curs de dezvoltare precum Brazilia și India, dar fără Rusia.

Întâlnirea este programată pentru 5 și 6 august și, potrivit surselor citate de ziarul american, va reuni în orașul Jeddah înalți oficiali din circa 30 de țări.

Ce speră Occidentul de la negocierile de pace din Arabia Saudită

Potrivit diplomaților occidentali citați de ziar, speranța este că aceste discuții ar putea culmina cu un summit de pace anul acesta, în care liderii internaționali să susțină principii comune pentru încheierea războiului din Ucraina, care, la rândul lor, ar putea servi drept bază pentru negocieri între Kiev și Moscova mai favorabile ucrainenilor.

Potrivit WSJ, întâlnirea de la Jeddah ar urma să aibă loc după o alta desfășurată în iunie la Copenhaga între reprezentanți ai Ucrainei, Statelor Unite, țărilor europene, Braziliei, Indiei, Turciei și Africii de Sud la finalul căreia aproape că nu s-au făcut publice niciun fel de informații.

Alegerea țării arabe pentru această întâlnire ar urmări, potrivit diplomaților occidentali, să înlesnească posibila participare a Chinei, care are bune relații cu Moscova, dar și cu Riadul.

În luna martie a acestui an diplomația chineză a obținut o lovitură de prestigiu pe scena internațională, reușind să medieze o restabilire a relațiilor diplomatice între Arabia Saudită și Iran, după ani de ostilitate între cele două țări.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata