Începând cu anul 2024, cetățenii tuturor celor 59 de țări care beneficiază de călătorii fără viză în Uniunea Europeană, inclusiv Moldova, vor trebui să dispună de o autorizație ETIAS a călătoriei pentru a merge în spațiul comunitar.
Aceasta este o nouă cerință introdusă de UE pentru a intra în oricare dintre cele 27 de țări Schengen, Bulgaria, România sau Cipru.
Potrivit autorităților de la Chișinău, sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile numit – ETIAS, presupune că cetățenii fiecărui stat, care beneficiază de regimul fără vize cu Uniunea Europeană, inclusiv cetățenii Moldovei, vor urma să obțină înainte de o călătorie în spațiul Schengen o autorizație de călătorie electronică.
Deținătorul unei autorizații valabile de călătorie ETIAS va putea rămâne în oricare dintre cele 30 de țări europene timp de 90 de zile, în orice timp al perioadei de 180 de zile.
Pentru a aplica la ETIAS este necesar un pașaport valabil mai mult de trei luni, o adresă de e-mail, completarea unui formular online și achitarea unei taxe fixe de șapte euro. Autorizația de călătorie va fi obligatorie pentru persoanele cu vârsta între 18 și 70 de ani.
Uniunea Europeană planifică începerea funcționării ETIAS din noiembrie 2023.