ULTIMA ORĂ/ Președinta Maia Sandu l-a propus pe Dorin Recean pentru funcția de premier

Dorin Recean, ex-ministru al Afacerilor Interne și actualul consilier al președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării şi securităţii naţionale, a fost propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova. Anunțul în acest sens a fost făcut de către șefa statului, Maia Sandu, care a semnat astăzi decretul, după consultările cu fracțiunile parlamentare.

„Am avut consultări cu fracțiunile parlamentare. În urma discuțiilor, am semnat decretul prin care l-am desemnat pe Dorin Recean în calitate de candidat la funcția de premier al Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu într-un briefing de presă.

La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu a declarat că în următoarele zile, PAS va purta discuții cu Dorin Recean.

„Îl așteptăm săptămâna viitoare cu programul de guvernare. Fracțiunea PAS și-a exprimat sprijinul pentru candidatul la funcția de prim-ministru, înaintat de doamna președinte și va acorda sprijin plenar noului guvern”, a spus Igor Grosu.

Iar candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Dorin Recean a declarat că noul guvern va purcede imediat la acțiuni pe trei dimensiuni – ordinea și disciplina în instituții, o nouă viață pentru economie, pacea și stabilitatea.

Conform procedurii, Dorin Recean are la dispoziție 15 zile pentru a forma noua echipă, după care trebuie să meargă la Parlament pentru a cere susținerea deputaților.
Dorin Recean este consilier prezidențial pe lângă Președintele Republicii Moldova pe probleme de securitate și deține funcția de secretar general al Consiliului Suprem de Securitate, începând cu 7 februarie 2022.
Din anul 2012 până în 2014, a fost ministru al Afacerilor Interne, în executivul condus de Vladimir Filat. Ulterior, a rămas în aceeași poziție și în Guvernul Leancă.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata