Ultimul clopoțel din acest an va fi pe 30 mai

În acesta an, ultimul clopoțel va suna pe data de 30 mai, iar ziua de 1 iunie va fi declarată liberă. Anunțul în acest sens a fost făcut astăzi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

„Anul școlar se va încheia pe 30 mai, atunci când va fi organizată ceremonia dedicată „Ultimului sunet de clopoțel” în toate școlile din țară. Colegii de la Ministerul Educației și Cercetării vor veni cu o instrucțiune detaliată adresată școlilor. Anunțăm asta din timp astfel încât comunitatea școlară, familiile, elevii, studenții implicați în procesul academic să cunoască despre acest fapt. Totodată, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va veni cu inițiativa de a declara data de 1 iunie drept zi liberă, iar data de 2 iunie – zi liberă pentru sectorul public, astfel încât să putem să organizăm armonios procesele aferente desfășurării Summitului Comunității Politice Europene”, a afirmat Daniel Vodă.

Amintim că, pe 1 iunie, Republica Moldova va găzdui cea de-a doua ediție a Summitului Comunității Politice Europene.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata