Un bărbat de 45 de ani, condamnat pentru acțiuni huliganice săvârșite în stare de ebrietate alcoolică, la bordul unei aeronave

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, a fost recunoscut vinovat, pentru huliganism și aplicarea violenței asupra unei persoane cu funcție de răspundere, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani și 6 luni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani.
Potrivit învinuirii înaintate de procurori, inculpatul, la data de 29 august 2022, aproximativ orele 01:50, fiind în stare de ebrietate alcoolică, la bordul unei aeronave ce aparține unei companii aeriene din Republica Moldova, care efectua cursa „Londra-Chișinău”, în prezența pasagerilor și însoțitorilor de bord, a manifestat un comportament neadecvat şi a încălcat grosolan ordinea publică, exprimându-se cu cuvinte necenzurate, în privința acestora.
Pentru aplanarea conflictului, la bordul aeronavei au venit ofițerii Poliției de Frontieră, însă inculpatul a continuat acțiunile huliganice, opunând rezistență și aplicând violență față de reprezentanții legii, nesubordonându-se cerințelor acestora, iar ca rezultat, i-a cauzat vătămări corporale unui ofițer.
Instanța de judecată a aplicat în privința inculpatului, măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara, cu menținerea acesteia până la intrarea sentinței în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata