Un cutremur major cu magnitudinea 7,9 a lovit luni centrul Turciei și nord-vestul Siriei, provocând moartea a sute de persoane. Multe clădiri s-au prăbușit în regiunea acoperită de zăpadă, forțele de salvare începând căutarea supraviețuitorilor prinși sub dărâmături, scrie Hotnews.
Cutremurul, care a avut loc primele ore ale acestei dimineți de iarnă, a fost resimțit și în Cipru și Liban.
„Nu am mai simțit așa ceva în cei 40 de ani de când trăiesc.Am fost scuturat de cel puțin trei ori foarte puternic, parcă eram un bebeluș în pătuțul lui”, a declarat Erdem, un locuitor al orașului turc Gaziantep, aflat în apropierea epicentrului cutremurului.
Cel puțin 237 de sirieni au fost uciși și 639 au fost răniți în Alep, Hama, Lattakia și Tartous, potrivit ministerului sirian al Sănătății.
De cealaltă parte, serviciul feroviar a fost suspendat la nivel național în Siria, iar guvernul a declarat stare de urgență. Echipe medicale sunt trimise în părțile de nord ale țării pentru a ajuta cu răspunsul. În nord-vestul Siriei, care se află sub controlul opoziției susținute de Turcia, White Helmets, grupul de voluntari cunoscut oficial sub numele de Apărarea Civilă a Siriei, a declarat că au fost zeci de morți și răniți.
„Începând cu ora 6:30, s-au înregistrat în total de 42 de replici, dintre care cea mai puternică a fost de 6,6″, potrivit sursei citate de The Guardian.
🔴 BREAKING NEWS
An image of the 7.4 magnitude earthquake moment in Turkey 👇. Electricity goes out behind the shake #Turkey #earthquake #Kahramanmaraş #hatay #malatyapic.twitter.com/oWLjXNSOXT— Eren ☭🇹🇷 (@Eren50855570) February 6, 2023